Scena din cartier este un proiect de intervenție locală care vine în întâmpinarea a 30 de muzicieni din sectorul independent timișorean care a fost grav afectat de restricțiile generate de pandemia cu COVID-19. Proiectul include concerte și sesiuni de discuții cu muzicienii timișoreni, scopul fiind acela de a identifica soluții de susținere a sectorului independent în timpul pandemiei și se desfășoară până la data de 15 ianuarie 2021.
Participarea la proiect este deschisă tuturor muzicienilor timișoreni, iar înscrierea se poate realiza până în 1 noiembrie pe site-ul oficial al proiectului Scena din cartier.
Proiectul este derulat de Asociația Trib’Art (Tribul Artistic) și beneficiază de o finanțare în valoare de 14.950 euro, prin programul Active Citizens Fund Romania, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui comunicat nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.
Scena din cartier este un proiect de intervenție locală prin care 30 de muzicieni din sectorul independent timișorean au ocazia de a lua parte la concerte organizate în cartiere, dar și de a dialoga cu alți artiști din sectorul independent, scopul întâlnirilor fiind acela de a forma o structură asociativă pentru a facilita un dialog eficient cu autoritățile și instituțiile publice. Directorul artistic al proiectului este muzicianul Johnny Bota, unul dintre membrii fondatori ai Bega Blues Band, fiind și unul dintre puținii români care dețin titlul de „Doctor în Muzicologie”.
Vocea care generează schimbarea
Cultura este o necesitate indiferent de natura vremurilor cu care societatea se confruntă, iar situația actuală provocată de pandemie a afectat atât viața cotidiană cât și sectoarele profesionale, nișa culturală fiind una dintre cele mai afectate. Scena din cartier abordează problemele întâmpinate de către sectorul cultural muzical independent din Timișoara, care încă se confruntă cu o criză profundă, artiștii independenți neavând colaborări sau contracte constante, devenind astfel un grup vulnerabil. Proiectul devine o oportunitate de adresare și soluționare a acestor probleme beneficiind de sprijinul societății civile pentru care se vor planifica o serie de concerte, aducând manifestarea artistică mai aproape de cetățean.
Artiștii locali sunt invitați să participe la proiect, iar înscrierea se realizează pe site-ul dedicat proiectului Scena din cartier prin completarea unui formular.Acestea sunt deschise până la data de 1 noiembrie.
Înscrierea este adresată artiștilor care îndeplinesc una din cele trei condiții: nu sunt angajați, nu au obținut indemnizație sau ajutor social în ultima perioadă și/sau nu au avut angajamente contractuale ultima perioadă.
Concerte în cartiere timișorene
Proiectul presupune realizarea a 9 concerte de muzică clasică, blues și jazz, desfășurate în cartiere timișorene cu particularități diferite în decursul a 3 luni. Concertele susțin legătura dintre muzicieni și public care facilitează schimbul de emoții prin actul artistic. De asemenea, aceste evenimente spirjină muzicienii timișoreni independenți care primesc ajutor financiar prin revenirea în activitate, respectiv concertând în cadrul proiectului.
Cele 9 concerte transmit un mesaj comunității locale: orice spațiu urban se poate transforma în scenă, apropiind astfel manifestările culturale de locul în care trăiește cetățeanul. În acest sens, locuitorii orașului vor avea posibilitatea de a vota cartierul care să se transforme în scenă preț de câteva ore. Mai multe detalii pe site-ul proiectului Scena din cartier.
Artiștii independenți dobândesc o voce
„Instituțiile de cultură au sindicate, noi nu avem niciun reprezentant care să vorbească în numele nostru, deci vocea noastră e una slabă.”, a declarat Vlad Popescu, violonist.
Proiectul conturează un cadru de întâlnire pentru muzicienii independeți, în care se pot discuta subiecte de interes pentru sectorul muzical local independent, sesiunile fiind coordonate de un expert în politici publice. Întâlnirile urmăresc generarea unei structuri asociative, de reprezentare a sectorului independent, care să faciliteze dialogul cu autoritățile și instituțiile publice prin transmiterea de documente, scrisori deschise și întâlniri directe cu autoritățile competente. Pe această cale, noua administrație locală poate înțelege mai bine nevoile sectorului muzical independent și se pot identifica modalități de rezolvare sau îmbunătățire a situațiilor care au afectat sectorul cultural local în aceste ultime luni.